top of page
Poza scriitoruluiMarian

Jurnal pe film, cu Sînziana Mereuță (Interviu)

În ultima vreme am tot dat peste fotografii faine făcute cu aparate foto point&shoot. Fiind cu gândul la ele și având o atracție pentru fotografia pe film cu bliț, mi-am amintit de fotografiile Sînzianei Mereuță, un fotograf în vârstă de 20 de ani din Hunedoara. Ea este studentă la Jurnalism în cadrul FSPAC - UBB Cluj și voluntară în Organizația Națională Cercetașii României. Așadar, am povestit cu Sînziana despre ce înseamnă pentru ea fotografia pe film, dar și despre combinația faină dintre aceasta și prieteni - un subiect întâlnit în mai toate fotografiile ei.

© Sînziana Mereuță


Folk Camera Straps: Sunt fotografiile tale pe film un fel de jurnal?

Sînziana Mereuță: Așa și așa. Mereu mi-a plăcut ideea de a ține un jurnal în moduri mai abstracte, însă cred că un jurnal ar trebui să conțină atât amintirile bune, cât și cele rele. Iar „jurnalul meu abstract” are momentan doar amintiri frumoase. Dar nu mă pot plânge de asta pentru că îmi place să am un loc în care am adunate doar lucruri frumoase. Mi se pare important să le pun în evidență. Îmi place să stau să mă uit la pozele respective și să îmi aduc aminte de momentele pe care le-am trăit.


Pentru mine este deja evident că petrecerile și prietenii merg cel mai bine cu fotografia pe film.

FCS: Ai transformat acest jurnal foto și într-unul fizic? Îți printezi fotografiile pe care le faci pe film? SM: Până acum nu am printat fotografiile făcute pe film, dar tot visez la asta. Cu siguranță toți avem albumele părinților, bunicilor etc. pe care le răsfoim cu mare drag și cu sentimentul acela de nostalgie. Eu una le răsfoiesc foarte des. De fiecare dată când am ocazia mă uit la pozele cu mine când eram un bebe mic, la pozele de la nunta părinților. Acum că mă gândesc, îmi dau seama cât de rău îmi pare că s-au oprit din a face poze și a le pune în albume. Și vreau să pot da și eu mai departe sentimentul acela frumos.


© Sînziana Mereuță


FCS: Unde sunt prietenii tăi acolo este și aparatul tău. Ce asemănări sunt între ei și fotografie? Ce înseamnă pentru tine combinația asta, prieteni + fotografie? SM: Asociez combinația de prieteni și fotografie cu zile bune, chiar memorabile. Și asta ar putea fi chiar asemănarea dintre cele două elemente. Prietenii mei sunt memorabili, oameni pe care îi voi aprecia mereu și la care țin mult, iar fotografiile reprezintă niște amintiri care nu vor expira niciodată. Fotografia este un mod de exprimare până la urmă, și mă bucur că le pot arăta prietenilor mei cum îi văd eu de fapt.


Suntem atât de blocați în era pozelor digitale și a disponibilității pe care acestea o oferă încât nu ne mai oferim ocazia de a greși și atât.

FCS: Știm cu toții cât de agresiv poate fi blițul unui aparat foto pe film. S-au obișnuit prietenii tăi cu blițul aparatului? SM: Nici eu nu m-am obișnuit cu blițul aparatului încă. Dar asta probabil pentru că eu sunt mai mereu în spatele lui. Cu siguranță s-au obișnuit, ba chiar sunt entuziasmați când îl văd. Sunt singura din grupul meu de prieteni care face poze pe film, așa că există curiozitatea asta și din partea lor. Pe mine mă amuză maxim când nu se așteaptă și văd reacția de după bliț. Culmea, pozele ies mișto chiar și atunci, cu reacțiile lor de șoc.

© Sînziana Mereuță


FCS: Fotografiile tale vesele par a fi pe stilul "don't think, just shoot". Cât de mult te gândești la detaliile tehnice înainte de a fotografia și cât este spontaneitate? SM: Pozele mele chiar sunt „don't think, just shoot”, în primul rând pentru că folosesc un [aparat foto] point and shoot. Deci nu prea există loc de detalii tehnice. Sunt spontane și reprezintă perfect momentele prin care trec. De multe ori, lumea nu se așteaptă la o poză în momentul respectiv, îmi place să îi iau prin surprindere cu asta. Am pățit de multe ori să nu-mi fie pornit blițul, să mai apară câte un deget care nu e la locul lui sau ca focalizarea să fie totaaal pe lângă. Ăsta e farmecul totuși. Multe dintre fotografiile mele sunt făcute la petreceri. Niciodată nu știu ce se va întâmpla sau cum se va întâmpla. Nu vreau să mă gândesc cum ar trebui să iasă poza respectiva, vreau să rămân surprinsă când o developez. Asta îmi place la fotografia pe film. Spontaneitatea și elementul surpriză. Sună clișeic, dar suntem atât de blocați în era pozelor digitale și a disponibilității pe care acestea o oferă încât nu ne mai oferim ocazia de a greși și atât.

© Sînziana Mereuță


FCS: Arată-ne o fotografie preferată.

SM: E foarte greu să aleg doar o poză, dar dacă trebuie neapărat, aș spune că e asta [foto mai jos]. Este de pe primul meu film developat și țin minte cât de surprinsă am rămas de ea. Pur și simplu m-a fascinat, nu-mi venea să cred cât de bine a ieșit doar apăsând un buton. Povestea din spatele ei este că eram la Cluj, în primul an de facultate. Eu mă mutasem de ceva vreme pentru că prinsesem loc în cămin, dar majoritatea prietenilor mei erau acasă pentru că toată lumea făcea [cursuri] online. Și pentru mine Clujul era foarte deprimant la momentul respectiv. Totuși, în acel weekend s-a strâns foarte multă lume în oraș. A fost prima oară când am simțit cu adevărat noul început de care o să am parte în Cluj. Poza a fost făcută chiar pe strada din fața căminului în care stăteam, după ce gașca mea de prieteni m-a adus ca să nu vin singură de la petrecere. Când am primit scanările am rămas setată pe fotografia asta. Mă duce cu gândul la o poză a unui album, de parcă lipsește doar semnul de Parental Advisory: Explicit Content. Se potrivește perfect cu stilul meu și al prietenilor mei.

Jurnal pe film, cu Sînziana Mereuță (Interviu)

© Sînziana Mereuță


FCS: Ce aparat foto folosești și ce îți place la el? Spune-ne povestea lui. SM: Aparatul pe care îl folosesc este un Minolta C20 pe care ”l-am furat” de la bunici. Am început să îl iau pe tata la întrebări legat de aparate pe film și el m-a direcționat către ei. După un telefon, m-am rezolvat de aparate cât pentru toată viața. M-am întors de la ei cu vreo cinci camere foto despre care n-aveam nicio idee. Acest Minolta avea încă film în el, de cel puțin cincisprezece ani. La Hunedoara nu aveam unde să le developez așa că l-am luat cu mine la Timișoara într-o excursie unde am reușit să fac rost de poze. Și din momentul respectiv nu m-am mai despărțit de el. Mi se pare un aparat ideal pentru începători și pentru stilul meu de poze; are timer și patru funcții de focus pentru diferite fotografii (portret, peisaj, poză de grup sau portret+peisaj). Este extraordinar. Îmi place că este așa ușor de folosit și este foarte compact, îl pot lua peste tot. Din păcate s-a stricat recent, dar plănuiesc să îl duc la reparat cât mai curând. Dacă nu, înseamnă că va fi cazul să le încerc și pe celelalte.


FCS: Ce "merge" cu fotografia pe film? Zi-ne o combinație faină. SM: Pentru mine este deja evident că petrecerile și prietenii merg cel mai bine cu fotografia pe film. Muzica, râsetele, energia și atmosfera fericită pe care vreau să o redau prin pozele pe care le fac sunt cele mai importante elemente în această combinație.

Jurnal pe film, cu Sînziana Mereuță (Interviu)

© Sînziana Mereuță


Găsiți mai multe fotografii pe film ale Sînzianei pe contul ei de Instagram.

 

Am creat pachetul Jackdaw pentru pasionații de fotografie pe film care trag cu aparate foto point&shoot, o curea de mână super confortabilă și un port-film practic care se poate agăța și la rucsac, dar și la cureaua pantalonilor.


Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page