Cred că prima oară când am descoperit pentru sine fața diaristică a fotografiei pe film a fost în 2013 când m-am mutat în alt oraș. Atunci am început o serie pe care am numit-o "Primul an în Cluj" și m-am apucat să fotografiez cam orice din jurul meu. Și o dată cu seria asta am realizat cât de mult îmi plac fotografiile care înfățișează cadre sau momente obișnuite din cotidian. Iar din cotidianul fotografilor fac parte și cei apropiați, mai ales cei apropiați.
Am vorbit de curând cu Andra Gabriela Iliescu, un Product Manager din București (cu rădăcini în Constanța și Ploiești), despre una din sursele ei de inspirație - partenerul ei, Sorin - și despre jurnalul ei fotografic, jurnal "scris" într-un mod în care m-am regăsit atât pe mine ca fotograf, cât și pe soția mea - sursa mea de inspirație.
Interviul nu va fi cheesy, promit.
© Andra Gabriela Iliescu
Folk Camera Straps: Fotografia pe care o faci mă duce cu gândul la un jurnal. Tu simți același lucru? Dacă da, a avut fotografia acest scop diaristic pentru tine de la început sau l-a căpătat treptat?
Andra Gabriela Iliescu: Mi-am dorit de la început (2010) un photo diary pe film. Am început pe Tumblr pe vremea când locuiam în UK, acolo am descoperit fotografia pe film și Lomography (and fell in love) - prima mea cameră pe film a fost o Diana+. Totuși, nu mi-am atins targetul meu inițial de o poză pe zi (constant). More like o poză pe săptămână, și asta se întâmpla din ce în ce mai rar lately.
Mi-a plăcut foarte mult lumina ce se filtra în cameră și figura lui concentrată. Și sentimentul de intimitate.
FCS: Un subiect des întâlnit în fotografiile tale este prietenul tău, Sorin. Este el un subiect la îndemână, ușor de prins sau o fotografie cu el "duce în spate" o poveste mult mai detaliată? AGI: Sunt mai multe ingrediente aici. Sunt o persoană foarte timidă și introvertită și sunt puține persoanele față de care mă simt în largul meu să le fac potrete, candid or otherwise. Sorin face parte din universul meu de zi cu zi și îmi place să îl surprind, mai ales că se fâstâcește și se intimidează când vede obiectivul ațintit asupra lui (deși nu se vede în poze). He's my go-to model.
FCS: Arată-ne o fotografie preferată și spune-ne povestea ei. AGI: Sorin este super, dar SUPER pasionat de chitară, și muzică în general. A avut o perioadă în care avea chitara cu el oriunde mergeam; compune pe loc melodii foarte mișto. Aici eram într-o mini vacanță la Cloașterf [Mureș], făcea parte din rutina lui de dimineață să pună mâna pe chitară cum se trezea. Mi-a plăcut foarte mult lumina ce se filtra în cameră și figura lui concentrată. Și sentimentul de intimitate.
© Andra Gabriela Iliescu
FCS: Din punct de vedere fotografic, este pentru tine repetiția acestui subiect o serie, un proiect, un studiu sau doar un instinct? AGI: Mai mult un instinct, dar câteodată și un studiu, sau practice. În ultimii ani am strâns totuși o adevărată serie cu el dormind, sau căscând.
© Andra Gabriela Iliescu
FCS: Sunt fotografiile tale făcute lui Sorin de fapt niște autoportrete camuflate? Cât de mult te vezi, te incluzi pe tine în acele fotografii? AGI: Mă includ și pe mine prin mimica, privirea lui. He's an open book, se simt momentele de tandrețe, amuzament sau chiar deranjul (nu prea îi place să pozeze în public, indiferent de cât de numeros este acesta).
FCS: Luând în considerare era în care trăim și spiritul ecologic crescând, ce rol mai au albumele de familie "old school"? Mai sunt ele relevante?
AGI: În ultima vreme, recunosc, prefer să iau cu mine doar telefonul, nici măcar camera digitală, mai mult de comoditate. Dar nimic nu se compară cu emoția și entuziasmul pe care îl ai când aștepți să primești pozele de la developat. Și asta mă motivează să mai iau aparatele cu mine în plimbări. Am avut filme pe care le-am tras într-un an întreg și mi-au oferit surprize mișto când le-am văzut scanate. Momente suprinse de care am uitat complet și m-am bucurat tare mult să le regăsesc.
FCS: Tu îți printezi fotografiile? Le pui într-un album? AGI: Până acum nu, doar primesc scanurile via email. Dar urmează un proiect de gallery wall în care să înrămez pozele mele pe film (acasă deocamdată).
© Andra Gabriela Iliescu
FCS: Amintirea dintr-o fotografie trasă cu un aparat digital are aceeași valoare sentimentală cu una dintr-o fotografie pe film. Sau nu? AGI: Clar nu. Nu se compară emoția și feelingul pe care îl ai când tragi pe film. Este o surpriză constantă care dă dependență, you never know what you are going to get. Deși recunosc că în ultimii doi ani am fost leneșă și nu am prea luat aparatele pe film în plimbări. E greu să jonglezi cu patru câini prin pădure.
FCS: În încheiere, ce "merge" cu fotografia pe film? Zi-ne o combinație faină. AGI: Multă natură! O plimbare la pădure cu câinii, cu ochii după căprioare și mistreți, sau cu motocicleta... este cea mai frumoasă combinație.
Găsiți mai multe fotografii pe film ale Andrei pe conturile ei de Instagram și Lomography.
Pentru un photo-walk serios, un city-break, o vacanță la mare sau o drumeție pe munte recomand tuturor fotografilor un port-film pentru a nu mai scormoni după filmele împrăștiate prin buzunare sau rucsac. Carabina este de un real folos, ajutându-te să agăți port-filmul de geantă, pantaloni sau ghiozdan.
Comments